NOTES, in englezescul Natural Orifice Transluminal Endoscopic Surgery, reprezinta o noua optiune chirurgicala, in stare experimentala inca si care tinde sa devina cea mai putin invaziva interventie operatorie.
Cu ajutorul unor instrumente chirurgicale ghidate prin gura, apoi prin esofag pana la nivelul stomacului unde printr-o incizie s-a patruns in cavitatea peritoneala, s-a reusit efectuarea, in luna acesta, de catre chirurgii de la Centrul pentru Viitorul Chirurgiei al Universitatii din San Diego, a primei apendicectomii la un subiect uman.

Astfel, dupa cateva zile de la operatie, pacientul si-a reluat activitatea zilnica, fara a mai necesita recuperarea postoperatorie indelungata ca dupa interventia clasica.
Cu toate ca in zilele noastre apendicectomiile sunt efectuate de cele mai multe ori laparoscopic, aceasta tehnica fiind mai putin invaziva decat cea clasica dupa cum sustin chirurgii americani, tot este necesara incizia peretelui abdominal.
Cu tot succesul avut cu prima apendicectomie “ prin gura”, chirurgii americani se pregatesc pentru a introduce intr-un studiu aceasta procedura, urmand sa determine fezabilitatea si eficienta ei in comparatie cu procedurile clasice.
Sursa stirii: University of California, San Diego, Center for the Future of Surgery.



2 Comments
Ca si apendicectomia transvaginala apendicectomia “prin gura” mi se pare un moft. Pana la urma pacientul(a) decide si chirurgul se supune insa prin orice metoda s-ar face tot trebuie sa existe o incizie pe undeva. In unele locuri vizibila in altele nu.
Daca am fi mecanici auto oare am schimba o bujie prin teava de esapament numai de frica sa nu zgariem capota? O intrebare la care merita sa va ganditi.
catalin , dupa teoria asta acuma ne-am scoate dintii, am face plombe si orice alte interventii fara anestezie, nu? De teama sa nu lezam un nerv sau sa avem alergie la xilina…